Victor Angelescu, acționar la Rapid București, a vorbit despre implicarea antrenorului Adrian Mutu în transferurile echipei din Giulești.
Cu Adrian Mutu pe banca tehnică, Rapid are un parcurs bun în campionat și se află pe locul secund, la opt puncte în spatele liderului Farul Constanța.
Totuși, rezultatele oscilante ale giuleștenilor dau impresia că aceștia ar mai avea nevoie de câteva transferuri în această iarnă.
Victor Angelescu a vorbit despre acest aspect, dar și despre implicarea lui Adrian Mutu în problema transferurilor. Finanțatorul a asigurat că nu antrenorul face transferurile la Rapid.
„În momentul de față nu avem niciun jucător pe listă. Poate aducem 1-2 maxim. Cred că avem un lot bun, nu cred că e nevoie de întăriri masive. Nu cred că ar fi inteligent pentru că noi am făcut multe transferuri la început de sezon și trebuie să ai omogenitate cât de cât. Avem rezultate bune, au fost mulți jucători care au demonstrat că merită să joace aici. Ca în orice perioadă de transferuri există posibilitatea să vină sau să plece 1-2 jucători.
Nu face Mutu transferuri la noi, în niciun caz. Nu există. Poate v-a zis Adi. La noi nu face antrenorul transferuri. Cred că v-a explicat Adi. Transferurile sunt făcute în momentul în care și eu și Daniel Niculae și Adi cădem de acord asupra unui jucător. Normal că antrenorul propune jucători, dar normal ca și conducerea, președintele să propună jucători. Scouterii.
Avem un departament care se ocupă de așa ceva. Propunem jucători și antrenorul trebuie să fie de acord cu aducerea lor. Așa mi se pare normal. În niciun caz nu transferă antrenorul și nu mi se pare normal ca antrenorul să transfere de voia lui.
Nu există așa ceva nici în străinătate. În afara de Guardiola, Klopp și încă vreo doi, să nu credeți că face antrenorul la altcineva transferuri. Ne punem la masă, Adi știe, a lucrat cu antrenori în afară, Nico la fel, eu sunt un băiat tânăr, vedem dacă ne punem de acord. Nu a existat niciun jucător de care Adi a zis că nu e bun și noi să-l aducem.
Nu mi se pare ok să spui că i-a adus X sau Y. Nu. Aici transferă Rapidul, nu e nimeni mai vinovat sau mai deștept că l-a adus pe unul sau pe altul. Noi trebuie să ne asumăm toți. Cred că am făcut transferuri ok, dar nu transferă antrenorul. E un proces. Nu se transferă fără antrenor, dar nu transferă doar antrenorul la dorința lui”, a spus Victor Angelescu, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER